SANCȚIUNI SEVERE DATE AMBULANȚEI PLUS ÎN URMA ANCHETEI MAI

0
1185

Autor: Newss.ro

      Suspendarea pe o perioadă de cel puțin 30 de zile a autorizației de funcționare a firmei private de ambulanță, până la remedierea tuturor deficiențelor și amenzi de peste 23.000 de lei. Acestea sunt unele dintre sancțiunile pe care le-a primit societatea comercială care asigură servicii private de ambulanță după controlul finalizat de către echipa din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne și specialiștii Ministerul Sănătății. Potrivit comunicatului MAI, în urma acestui control ,,au fost identificate următoarele:

– modificarea clasificării ambulanțelor, fără obținerea aprobării legale în acest sens. Singurele ambulanțe funcționale erau de tip A (destinate doar transportului pacienților), celelalte trei ambulanțe de tip B și C (destinate urgențelor) figurau ca defecte. Toate categoriile de intervenții, inclusiv cele de urgență, se făceau cu ambulanțe tip A, care erau incomplet echipate.

– au fost identificare medicamente și materiale sanitare cu termene de valabilitate depășite. Echipa de control a găsit în trusele medicilor și asistenților, inclusiv medicamente care erau expirate din luna mai 2015. Printre acestea s-au găsit și fiole de adrenalină, folosită pentru procedurile de resuscitare.

– pe ambulanțele utilizate de firma privată au fost găsite defibrilatoare cu baterii descărcate.

– reprezentanții firmei nu au putut preciza persoana responsabilă cu activitatea medicală prespitalicească de la nivelul societății.

       Aceste aspecte reprezintă neglijențe și abateri grave care revin în sarcina societății comerciale care asigură servicii private de ambulanță, fapt pentru care au fost dispuse următoarele sancțiuni:

– suspendarea pe o perioadă de cel puțin 30 de zile a autorizației de funcționare a firmei private de ambulanță, până la remedierea tuturor deficiențelor.

– aplicarea de către DSU a unei amenzi în valoare de 20.000 de lei, pentru încălcarea regimului privind reclasificarea ambulanțelor.

– aplicarea de către Direcția de Sănătate Publică a unei amenzi în valoare de 3.800 de lei pentru medicamentele expirate și modul de tratare a deșeurilor medicale.

– extinderea controlului de către Direcția de Sănătate Publică pe alte aspecte specifice sesizate, de competența acesteia.

         Măsura suspendării autorizației urmează să fie dispusă, conform legii, de către Direcția de Sănătate Publică”.

     Această verificare efectuată de către Departamentul pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne și specialiștii Ministerul Sănătății vine ca urmare a decesului fotbalistului dinamovist Patrick Ekeng.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 2 =