PROCURORII DNA AU PUS SECHESTRU PE O PARTE DINTRE BUNURILE LUI GABRIEL OPREA

0
1353

Autor: Newss.ro

         Fostul ministru de Interne Gabriel Oprea, fost preşedinte UNPR s-a prezentat miercuri dimineață la sediul DNA. El este cercetat în calitate de inculpat, în cel de-al doilea dosar în care este cercetat alături de foşti şefi DGIPI. ,,Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au instituit măsura sechestrului asigurător, asupra mai multor clădiri și terenuri situate în municipiul București, respectiv județul Ilfov și Giurgiu ce aparțin inculpaților Oprea Gabriel, Nicolae Gheorghe și Pavel Gabriel-Nicolae, până la concurența sumei de 410.000 lei” se arată în comunicatul DNA. Măsura asiguratorie impusă de procurorii anticorupție are drept scop recuperarea pagubei produse prin săvârșirea de către inculpați a infracțiunii de abuz în serviciu.

      Reamintim, în 2 martie, procurorii DNA au dispus efectuarea urmăririi penale față de fostul vicepremier Gabriel Oprea pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, în dosarul în care sunt cercetați și foști șefi ai Direcției de Informații și Protecție Internă. În rechizitoriul anchetatorilor DNA se arăta că, în 13 iulie 2015, Gabriel Oprea, în calitate de ministru de Interne și ordonator de credite, cu ajutorul lui Nicolae Gheorghe, secretar de stat în cadrul DIPI, și Gabriel-Nicolae Pavel, șef al Serviciului juridic, a dispus suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale acestei structuri de poliție și a aprobat achiziția unui autoturism Audi A8 în scopul declarat al asigurării protecției demnitarilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

81 + = 89