GUVERNUL CAUTĂ O SOLUȚIE CARE SĂ FIE ACCEPTATĂ ȘI DE SINDICATE DAR SĂ FIE FEZABILĂ PENTRU STAT

0
1375

Autor: Newss.ro

     Legea salarizării continuă să fie în acest moment, piatra de încercare a Guvernului tehnocrat. În urma unei întâlniri cu jurnaliștii, la Ploiești, odată cu deschiderea unei fabrici străine de ștergătoare auto, premierul a abordat tema legii salarizării. ,,Vom continua discuțiile cu sindicatele așa cum am mai spus-o. Intenția noastră este să găsim o soluție care să fie acceptată și de sindicate și care să fie fezabilă pentru stat din punct de vedere bugetar și sigur din punct de vedere legal”  a adăugat premierul.

         În ceea ce privește o eventuală remaniere guvernamentală, Cioloș a declarat că aceste informații au fost folosite pentru ,,a întreține sentimentul de instabilitate”. Totuşi, șeful Guvernului a recunoscut că este mai mult mulțumit de unii miniştri comparativ cu alţi membri ai Cabinetului. Cioloş spune că nu vrea remaniere şi nici nu doreşte să își schimbe miniştrii, ci să-i lase să îşi vadă de treabă. ,,Remanierea nu e un obiectiv în sine pentru mine și nu asta e lucrul cel mai important. Cel mai important lucru este să găsim cele mai bune soluții pentru ca activitatea acestui Guvern să fie cât mai eficientă” a declarat premierul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

16 + = 20