ZI GREA ASTĂZI PENTRU LIBERALI. EI TREBUIE SĂ-ȘI DESEMNEZE CANDIDATUL PENTRU PRIMĂRIA BUCUREȘTI

0
1655

Autor: Dana Sin

       Rămași fără Ludovic Orban, candidatul lor de bază pentru Primăria Generală a Capitalei, liberalii sunt acum în impas. Ei trebuie să gândească fiecare pas pe care-l vor face în a-și nominaliza un candidat de temut pentru acest post. Puternic zdruncinat de lovitura primită ieri de la DNA, când Ludovic Orban a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, pentru primire de foloase necuvenite, PNL se vede nevoit să ia frâiele și să decidă astăzi cine va candida la Primăria Generală a Capitalei.

       Acest lucru urma să se facă în cadrul ședinței Biroului Politic Central al PNL programată pentru ora 13.00. Însă, planurile le-au fost amânate pentru după-amiază, deoarece la ora 11.00, liberalii au fost invitați de președintele României, Klaus Iohannis la consultări pe tema legilor siguranţei naţionale. După ce PNL va pleca de la consultările de la Cotroceni, trebuie să se pregătească pentru reuniunea comisiei de unificare a PNL stabilită pentru ora 17.00, iar mai târziu, pentru ședința Biroului Politic Central al PNL.

    Ambele întruniri au ca scop desemnarea candidatului partidului la Primăria Capitalei. Printre posibilele nume vehiculate de către unii liberali s-ar afla și cel al buzoianului Cătălin Predoiu, care este acum preşedintele organizaţiei PNL Bucureşti. Surse din cadrul partidului spun că de fapt acesta ar fi candidatul ideal pentru PNL cu șanse reale de a câștiga Primăria Capitalei.

   Luni după-amiază, la ieșirea de la audierile de la DNA, Ludovic Orban și-a anunțat retragerea sa din cursa pentru Primăria Generală București dar și demisa din funcțiile de prim-vicepreședinte al PNL și vicepreședinte al Camerei Deputaților.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 70 = 77