RABLA 2016, CONDIŢII ŞI PAŞI

0
3454

Autor: Alina Răducan

      Voucherele obtinuțe prin Programul Rabla 2016 vor putea fi utilizate şi drept avans pentru achiziționarea unui autoturism nou prin Programul ,,Prima mașină“. Actul normativ emis de Guvern corelează cele două programe guvernamentale astfel încât un beneficiar al Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național să poată achiziționa un autoturism nou în cadrul programului de stimulare a cumpărării de autorurisme noi, folosind voucherul din Programul Rabla pentru justificarea achitării avansului de minimum 5% din prețul de achiziție al noului autoturism.

        Aşadar poate participa la Programul Rabla orice posesor al unui autovehicul uzat, a cărui primă înmatriculare în România a avut loc anterior datei de 31 decembrie 2006. Beneficiarul trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiții:

  • să aibă domiciliul sau reședința în România,
  • să nu aibă obligații de plată la bugetul local,
  • să se înscrie la un producător validat în vederea achiziționării unui autovehicul nou, obținând nota de înscriere,
  • să predea autovehiculul uzat unui colector autorizat și să obțină certificatul de distrugere;
  • să radieze din evidența circulației autovehiculul uzat și să obţină certificatul de radiere;
  • să prezinte producătorului validat dovada distrugerii și a radierii din evidența circulației a autovehiculului uzat
  • să cumpere autovehiculul nou de la producătorul validat care a eliberat nota de înscriere.

        Cuantumul primei de casare este de 6.500 lei, la care se adaugă câte un eco-bonus în valoare de 1500 lei, dar nu mai mult de două eco-bonusuri cumulate, dacă se achiziţionează un autovehicul nou încadrat în norma de poluare Euro 6; unul nou al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km sau la achiziționarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid. Proprietarul persoană fizică poate ceda, în favoarea unei alte persoane, dreptul de a beneficia de prima de casare la achiziționarea unui autovehicul nou. Eco-bonusul nu poate face, însă  obiectul cedării.

         Prima de casare se scade de către producătorul validat din prețul de comercializare, cu TVA, al autovehiculului nou, diferența fiind asigurată de către beneficiar din surse financiare proprii și/sau surse financiare complementare: credite bancare ori finanțare în baza unui contract de leasing financiar.

          Vă spunem şi pas cu pas ce trebuie să faceţi până la momentul achiziției prin program a noului autoturism. În primul rând, proprietarul autovehiculului uzat trebuie să  consulte lista producătorilor validați și să  îl aleagă pe cel de la care dorește să achiziționeze noua mașină. Apoi acesta se va prezenta la dealerul ales, în vederea înscrierii în program. În această etapă este nevoie ca proprietarul mașinii să declare dacă va fi beneficiarul direct al tichetului electronic sau dacă va ceda acest drept unei alte persoane.

        Pasul 3 îi aparţine producătorului sau dealerului auto care va  introduce în aplicaţia PSIPAN, datele privind proprietarul și autovehiculul uzat și îi va elibera proprietarului o notă de înscriere. AFM va verifica în termen de 5 zile datele introduse în aplicația PSIPAN, ulterior confirmând sau infirmând corectitudinea acestora. După confirmarea corectitudinii datelor de către AFM, dealer-ul îi  va transmite proprietarului că a primit acceptul să meargă la un colector autorizat să își caseze autovehiculul uzat în vederea obținerii certificatului de distrugere și la Poliție pentru radierea autovehicului. Este foarte important de menționat că, în cazul în care casarea și radierea nu sunt efectuate în maxim 5 zile, propietarul este eliminat din program și pierde tichetul, care se reîntoarce în sistemul național.

          După aceste acțiuni, proprietarul se va prezenta din nou la dealer-ul auto pentru a-și completa dosarul de participare cu certificatul de distrugere și certificatul de radiere. Din acest moment, beneficiarul are la dispoziție 25 de zile să finalizeze contractul de de achiziție pentru autovehiculul nou și să achite avansul. Iarăşi, dacă acest termen de 25 de zine nu este respectat, tichetul se pierde şi merge înapoi în sistemul național și este redirecționat către alt beneficiar. În final, în termen de 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzare – cumpărare, dealer-ul va emite factura de livrare a autovehiculului nou.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

45 + = 47