GRUP INFRACŢIONAL ORGANIZAT DESTRUCTURAT DE D.I.I.C.O.T. PREJUDICIUL CREAT 16 MILIOANE DE EURO

0
1280

Autor: Newss.ro

     Procurorii D.I.I.C.O.T – Biroul Teritorial Neamţ au efectuat, pe 05 aprilie, peste 50 de percheziţii pe raza județelor Neamț, Ilfov, Giurgiu, Călărași, Dâmbovița, Dolj, Galați, Buzău, Vrancea, Prahova, Iași, Suceava, Hunedoara, Maramureș şi a municipiului Bucureşti într-un dosar privind destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în evaziune fiscală şi spălare de bani.

      ,,În cauză s-a constatat că există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2012-2015 inculpaţii Trifan George şi Trifan Vasile au iniţiat un grup infracţional organizat în care au fost cooptaţi ulterior şi alţi suspecţi specializat în construcţia unor scheme infracţionale complexe, prin care să se obţină atât beneficii materiale importante, ca urmare a săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, cât şi spălarea banilor rezultaţi din săvârşirea acestei infracţiuni.

        Grupul infracţional organizat de către suspecţi a constat în crearea sau preluarea direct sau prin interpuşi a numeroase societăţi comerciale care ulterior au fost folosite în scopul emiterii către beneficiarii interesaţi a unor facturi cu caracter fictiv, prin care se atesta în mod nereal livrarea unor mărfuri or prestarea unor servicii de valoare foarte mare.

        S-a reţinut că emiterea respectivelor facturi a servit atât scopului diminuării în mod ilicit  a bazei impozabile şi implicit a sumelor datorate bugetului de stat cu titlu de taxe şi impozite cât mai ales scopului creării unei aparente justificări a virării în conturile societăţilor comerciale folosite a unor sume importante de bani.

       Ulterior, sumele de bani au fost ridicate numerar de către membrii grupului infracţional, prin folosirea unor documente justificative ce nu corespundeau realităţii – de exemplu, restituire împrumut acordat de administrator societăţii comerciale pe care o administra – sau prin justificări de tipul ,,achiziţii materiale”, fără ca ulterior să fie prezentate unităţii bancare documentele justificative cu privire la aşa zisele achiziţii.

        O a treia modalitate a ridicării sumelor de bani virate de către beneficiari a reprezentat-o transferarea unor sume de bani în alte conturi ale aceleiaşi societăţi comerciale, conturi pe care erau emise carduri de debit, urmată de retragerea sumelor respective de la ATM-uri.

         În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a constatat că membrii grupului infracţional au creat un lanţ de societăţi comerciale care aveau o aparenţă de bonitate, în timp ce alte societăţi au fost create direct în scopul în scopul infracţional arătat. Prejudiciul estimat cauzat bugetului de stat de către membrii grupului infracţional este de aproximativ 16.000.000 euro,, se arată în comunicatul D.I.I.C.O.T.

      Pe 06 aprilie 2016 au fost reținute 9 persoane pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire şi aderare la un grup infracţional organizat, evaziune fiscală, complicitate la evaziune fiscală, spălare de bani şi complicitate la spălare de bani.

    Faţă de toţi inculpaţii anchetați, instanţa a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 7 =