Acasă Etichete Ploiesti

Etichetă: Ploiesti

BUZOIENII AȘTEPTAȚI ÎN AUDIENȚĂ, DE CĂTRE REPREZENTANTUL INSTITUȚIEI AVOCATUL POPORULUI

Autor: Newss.ro    Buzoienii care se consideră nedreptăţiți de faptele unui funcţionar public din autorităţile centrale ori locale se poate adresa reprezentantului instituţiei Avocatul Poporului–...

DATEI NOI ÎN CAZUL TINEREI UCISE ÎN PLOIEȘTI

Autor: Newss.ro       Polițiștii au reușit să o identifice pe femeia găsită fără suflare, joi dimineață, într-un tufiș de pe marginea drumului, în municipiul...

RETROMOBIL CLUB ROMÂNIA REVINE ÎN BUZĂU, CU O NOUĂ EDIȚIE

Autor: Newss.ro     Sunt frumoase, luxoase și iau ochii oricui. Vorbim despre zeci de mașini de epocă din București, Ploiești, Brăila, Buzău, Brașov și...

BREAKING NEWS: TÂNĂRĂ GĂSITĂ FĂRĂ VIAȚĂ, CU GÂTUL TĂIAT

Autor: Daniel Țigleanu     Macabra descoperire a fost făcută joi, aproape de orele prânzului, pe strada Poligonului din municipiul Ploiești. Se pare că tânăra...

DOUĂ SPITALE DIN JUDEȚUL BUZĂU AU UNITĂŢI DE TRANSFUZIE SANGUINĂ NEAUTORIZATE...

 Autor: Newss.ro      Reprezentanții Ministerului Sănătății au realizat recent, o centralizare a situației autorizării unităților de transfuzii din spitalele românești publice și private. În...

ACCIDENT SPECTACULOS ÎN PLOIEŞTI

Autor: Newss.ro         În evenimentul rutier produs joi seară, la intersecția străzilor Minerva și Eremia Grigorescu, au fost implicate două maşini. În urma impactului dintre...

SITUAȚIE INCREDIBILĂ ÎN PLOIEȘTI! PARCUL BUCOV ȘI SALA SPORTURILOR S-AR PUTEA...

Autor: Newss.ro     Este știut că mai ales în perioada verii, insectele își fac apariția mai ales dacă, administrația locală nu își face treaba...

DECIZIE RADICALĂ A HANDBALISTELOR DE LA CSM PLOIEȘTI. ELE AU INTRAT...

Autor: Newss.ro      Handbalistele au refuzat să participe marți, la primul antrenament al zilei, pe motiv că timp de două luni, ele nu au mai...

BĂRBAT ÎN STARE GRAVĂ LA SPITALUL DIN PLOIEȘTI, DUPĂ CE A...

Autor: Newss.ro      Nefericitul incident s-a produs marți după-amiază, în localitatea Izvoarele, din județul Prahova. Un angajat al unei firme afaltă în contract cu...

BREAKING NEWS: AMBULANȚĂ ÎN MISIUNE IMPLICATĂ ÎNTR-UN GRAV ACCIDENT ÎN PLOIEȘTI

Autor: Daniel Țigleanu     Accidentul s-a produs în urmă cu puțin timp, în municipiul Ploiești, la intersecția Mc Donald`s nord. Din primele date, în...

PETRECEREA SFÂRȘITULUI DE SĂPTĂMÂNĂ LA MUNTE, UN OBIECTIV TOT MAI GREU...

Autor: Newss.ro     Indiferent de sezon, traficul pe DN1 Ploiești – Brașov este în permanență sufocat de numărul mare de mașini care vor să...

RĂFUIALĂ CU SĂBII ȘI PISTOALE, ÎN PLOIEȘTI

Autor: Newss.ro      Scandalul a izbucnit marți noapte, în jurul orei 22,00 în zona de Vest a Ploieștiului. În răfuială au fost implicate mai...

OM AL STRĂZII GĂSIT MORT ÎN STRADĂ

Autor: Daniel Țigleanu         Un bărbat fără adăpost, în vârstă de 64 de ani, a fost găsit fără suflare, pe Bulevardul București, din municipiul Ploiești....

BREAKING NEWS: UN NOU INCIDENT ÎN PLOIEȘTI. UN BĂRBAT A CĂZUT...

Autor: Daniel Țigleanu       Incidentul s-a produs în urmă cu puțin timp, pe strada Bahluiului din Ploiești. Potrivit primelor informații oferite de IPJ...

BREAKING NEWS: O BĂTRÂNĂ DIN PLOIEȘTI A CĂZUT ÎN GOL, DE...

Autor: Daniel Țigleanu      UPDATE: Bătrâna de 85 de ani care a căzut în gol de la etajul IV al blocului unde locuia a...

BĂRBATUL DIN PLOIEȘTI, CARE ȘI-A ÎNJUNGHIAT FOSTA CONCUBINĂ, A FOST REȚINUT

Autor: Newss.ro         Într-o criză de gelozie, bărbatul, se pare că este student, și-a înjunghiat, luni în jurul prânzului, fosta iubită pe o stradă din...

BREAKING NEWS: PANICĂ ÎN PLOIEŞTI! O FEMEIE ÎNJUNGHIATĂ ÎN PLINĂ ZI

Autor: Newss.ro         Incidentul s-a produs în urmă cu puţin timp, într-o cofetărie din Ploieşti. Din primele date se pare că femeia, angajata cofetăriei Oli...

POLIȚIST PRINS ÎN FLAGRANT DELICT, ÎN TIMP CE LUA MITĂ

Autor: Newss.ro         Flagrantul delict a fost organizat vineri, la Ploiești de către ofițerii Direcției Generale Anticorupție coordonați de procurori din cadrul parchetului de pe...

FOST PRIMAR AL PLOIEȘTULUI ȘI ACTUAL SENATOR TRIMIS ÎN JUDECATĂ PENTRU...

Autor: Newss.ro         Procurorii din cadrul DNA Ploiești l-au trimis în judecată, în stare de libertate, pe Liviu Andrei Volosevici, fost primar al Ploieștiului, pentru...

PROCURORII DNA PLOIEȘTI AU EXTINS URMĂRIREA PENALĂ ÎN CAZUL LUI RELU...

Autor: Newss.ro       Fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, a fost adus din puşcărie, joi dimineață, la DNA Ploieşti, unde a fost audiat...

FEMEIE STRIVITĂ DE O BETONIERĂ PE TRECEREA DE PIETONI, DE...

Autor: Newss.ro         Accident teribil la Gara de Sud din Ploiești, produs marți în jurul orei 14:00. O femeie de 86 de ani a murit...

PATRU PERSOANE VOR FI REȚINUTE PENTRU PROXENETISM ȘI PROSTITUȚIE

Autor: Daniel Țigleanu      Joi dimineață, polițiștii de investigații criminale din Ploiești efectuează două percheziții, în municipiul Ploiești și în comuna Bălțești, la domiciliile...

ALERTĂ MAXIMĂ ÎNTR-UN BLOC DIN PLOIEȘTI!

Autor: Newss.ro         Panică în rândul locatarilor unui bloc de pe strada Mihai Eminescu din Ploiești. Oamenii au văzut cum dintr-un apartament ieșea un fum...

PERICOL DE EXPLOZIE ÎN PLOIEȘTI! O ȚEAVĂ DE GAZE A FOST...

Autor: Daniel Țigleanu         Accidentul s-a produs marți dimineață, pe strada Oltului din Ploiești. Un conducător auto a intrat cu mașina într-o țeavă de gaze,...

BREAKING NEWS: ALERTĂ ÎN PLOIEȘTI, PE BULEVARDUL BUCUREȘTI

Autor: Daniel Țigleanu         Mai multe plăci de la un balcon, situat la etajul 7 al unui bloc de pe bulevardul București sunt la un...

FURTUNILE SE ÎNTORC ÎN PRAHOVA

Autor: Newss.ro           Cod galben de furtuni în judeţul Prahova, zona delimitată de Ploiesti, Băicoi, Boldești-Scăeni, Breaza, Câmpina, Plopeni, Slănic, Urlați, Vălenii de Munte, Albești-Paleologu,...

PNL ȘI-A PUS AMPRENTA PE PRIMĂRIA PLOIEȘTI. LIBERALUL ADRIAN DOBRE...

Autor: Newss.ro         Candidatul PNL, Adrian Dobre este noul primar al Ploieștiului, după ce l-a învins pe contracandidatul său social-democrat și primar interimar în exercițiu,...

URNĂ MOBILĂ PENTRU PACIENȚII DIN SPITALE

Autor: Newss.ro         La alegerile din 5 iunie, urna mobilă a fost solicitată pentru pacienții din spitale, care au drept de vot, și care au...

PERCHEZIȚII LA SEDIUL POLIŢIEI LOCALE SECTOR 1 DIN CAPITALĂ ȘI ÎN...

Autor: Newss.ro         Perchezițiile sunt efectuate, marți dimineață, de procurorii D.N.A. Serviciul Teritorial Ploiești în nouă locații situate în municipiul București și în județul Constanța....

UPDATE: BÂTE, CUȚITE SAU SĂBII. ASTA AU GĂSIT POLIȚIȘTII PRAHOVENI ÎN...

Autor: Daniel Țigleanu         În urma a 13 percheziții, derulate luni dimineață, la domiciliile unor persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni de tulburare a ordinii...