PROIECT DE ORDONANȚĂ: SCHIMBĂRI PRIVIND CONCEDIILE MEDICALE

0
160

Un proiect de ordonanță înregistrat recent la Ministerul Sănătății și aflat în dezbatere prevede că cei ce suferă de SIDA sau cancer nu vor mai fi nevoiți să se prezinte lunar la medicul expert al asigurărilor sociale pentru a prelungi, până la un an și jumătate, certificatul de concediu medical. Adică, bolnavii de SIDA și cancer vor primi din prima un concediu medical de un an și jumătate. Pe de altă parte, în cazul celor bolnavi de TBC, concediul și indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă se vor acorda pe toată perioada de tratament, până la vindecare, indiferent de durata acestuia.

O altă modificare vizează concediile medicale de care beneficiază personalul militar în activitate, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special. Astfel, după ce toate măsurile conținute de prezentul proiect vor ajunge să se aplice, aceștia vor putea cere angajatorilor concedii medicale și indemnizații pentru îngrijirea copilului bolnav. Potrivit actualei legislații, acest tip de concediu medical se acordă pentru îngrijirea copilului bolnav cu vârsta de șapte ani și în cazul copilului cu handicap, pentru afecțiunile nelegate de dizabilitate, până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Ordonanța pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul sănătății, respectiv modificarea anumitor reglementări necesare funcţionării Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România poate fi citită aici: Ordonanța pentru modificarea și completarea Legii nr. 952006.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here