PROIECT DE LEGE: NOI REGULI PENTRU TROTINETELE ELECTRICE. DEPLASAREA LOR PE TROTUARE VA FI INTERZISĂ

0
648

Ministerul de Interne vrea ca circulația pe trotuar să fie interzisă, iar conducătorul să aibă cel puțin 14 ani, iar până la 16 ani să poarte obligatoriu casca de protecție. De asemenea, trotineta va fi considerată vehicul, iar poliția va putea să-i sancționeze pe cei care încalcă regulile. Amenzile prevăzute în proiect sunt cuprinse între 6 și 8 puncte de amendă. În prezent, valoarea unui punct de amendă este de 145 de lei. În lipsa pistelor, cei care au trotinete pot circula inclusiv pe drum – cu condiția ca pe acel tronson să nu fie permisă o viteză mai mare de 50 de kilometri la oră.

Este propunerea Ministerului de Interne care vrea să legifereze circulația trotinetelor pe drumurile publice. Prin acest proiect se propune ca trotineta să fie definită ca vehicul cu două sau trei roți prevăzută pentru transportul unei singure persoane. Viteza minima prin construcție să fie de 6 km/oră și cea maximă de 25 de km/h. În România, în ultimii trei ani, au fost înregistrate aproape 200 de accidente, în care au fost implicați posesori de trotinete. Un om a murit și alţi aproape 200 au fost răniţi. Mai multe despre modificările dorite de Ministerul de Interne prin acest proiect de lege puteți afla de aici:Proiect și Nota fundamentare proiect.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 2 =