SE DOREȘTE DESCHIDEREA CENTRELOR DE TRANSFUZIE DIN ȚARĂ ȘI ÎN WEEKEND, PENTRU A STIMULA DONAREA DE SÂNGE

0
550

Ministerul Sănătății dorește reorganizarea și modernizarea sistemului național de transfuzie sanguină. Propunerea vine în contextul în care numărul donatorilor de sânge este foarte mic în România, de circa 200 în medie pe zi, insuficient pentru a acoperi necesarul de sânge din țară, potrivit ultimelor date disponibile. În cadrul unei dezbateri cu tema ,,Reorganizarea sisteului național de transfuzie sanguină: Realități naționale și standarde europene”, organizată la Palatul Parlamentului, ministrul Sănătății, Victor Costache,  a  precizat că ,,se va demara rapid modernizarea centrelor de transfuzii sanguine, deoarece interesul pacienţilor din România primează şi nu putem asista la dezbateri fără să luăm nicio decizie între timp. În planul de investiţii pot să vă anunţ că sunt prevăzute deja 30 de milioane de lei numai pentru modernizarea centrelor de transfuzie în 2020. Trebuie făcute angajări, trebuie plătite orele suplimentare, există resursele bugetare, trebuie deschise sâmbătă şi duminică. Vom vedea planul de soluţii al experţilor din domeniu. Ne dorim schimbarea legislației în domeniu în beneficiul pacienților noștri”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 2 =