RÂMNICENII ȘI-AU PLÂNS EROII CARE S-AU JERTFIT LA REVOLUȚIA DIN DECEMBRIE `89

0
545

Rudele celor care au murit în acele zile, elevi, autorități locale, reprezentanți ai partidelor politice, dar și alte personalități ale orașului au participat, la ceremonia de comemorare a 30 de ani de la izbucnirea Revoluției. Cei prezenți au depus coroane de flori la troița din Parcul Central. An de an, sapte familii din Râmnicu Sărat îi plâng pe cei apropiați, morți în decembrie 1989. Ionel Fifere, Romeo Ciocîrlan, Corneliu Apostoiu, Iulian Florian, Costel Dascălu, Mircea Ștefan Munteanu, Costel Gigel Dan și-au pierdut viața în acele zile. Doi dintre eroi au murit în Râmnicu Sărat, un alt civil a cazut la Televiziune, un ofițer și-a pierdut viața la Buzău, iar trei râmniceni, militari în termen, au fost împușcați mortal la Târgoviște și la Otopeni. La depunerea de coroane au participat reprezentanți ai administrației publice locale, ai partidelor politice, senatoarea Liliana Sbîrnea, dar și tineri care nici nu erau născuți în 1989 și care știu despre evenimentele din decembrie doar din cele povestite de părinți. Pentru ei, cel mai dureros este că mulți eroi aveau atunci vârsta pe care o au ei astăzi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

60 + = 70