CABINETE DE RECUPERARE MEDICALĂ, LA SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ BUZĂU

0
859

Consilierii județeni au adoptat joi, în ultima ședință ordinară din acest an un proiect mai amplu, ce presupune amenajarea unor noi cabinete medicale pentru recuperare medicală și kinetoterapie. Acestea vor fi amplasate în curtea spitalului, pe locul celor două anexe care vor fi demolate. Pentru dotarea noilor cabinete medicale va fi achiziționată și aparatură de ultimă generație. „Nu putem vorbi de o secție nouă, pentru că secția deja există, însă va fi completată cu cabinetele medicale pe care le vom amenaja începând cu anul viitor. Vom achiziționa niște compartimente modulare, care sunt o soluție mai ieftină decât construirea de la zero a unui nou spațiu, iar în interiorul acestora vor fi amenajate cabinetele, care vor fi dotate cu toată aparatura necesară la nivel de an 2020”, a precizat președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu. Totodată, vor fi angajați și doi medici specialiști. Deja se poartă deja discuții cu doi medici recunoscuți ca buni profesioniști.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 + 2 =