BUZOIAN ARESTAT PENTRU LIPSIRE DE LIBERTATE ÎN MOD ILEGAL

0
543

Un buzoian de 25 ani a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile,  pentru comiterea infracţiunii de “lipsire de libertate în mod ilegal”, după ce inițial a fost reţinut de către poliţişti pentru 24 de ore. Măsura a fost dispusă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Buzău. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit că în noaptea de 18/19 noiembrie a acestui an, buzoianul ar fi ţinut împotriva voinţei sale, într-un imobil de pe raza municipiului un tânăr de 20 de ani, împotriva căruia ar fi exercitat şi acţiuni violente. Activităţile au fost demarate în urma plângerii înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău.

La data de 2 decembrie, în aceeaşi cauză, poliţiştii au reţinut un alt tânăr de 27 de ani, din Buzău, sub aspectul comiterii infracţiunii de “mărturie mincinoasă”. Bărbatul urmează a fi prezentat unităţii de parchet cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi sesizarea instanţei în vederea luării măsurii arestării preventive. Poliţiștii de investigaţii criminale continuă cercetările pentru clarificarea tuturor aspectelor cauzei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 + = 11