AVOCATUL POPORULUI ÎI AȘTEAPTĂ JOI, PE BUZOIENI, ÎN AUDIENȚĂ

0
529
Sursa foto: Arhivă

Orice persoană care se simte nedreptăţită de faptele unui funcţionar public din autorităţile centrale ori locale se poate adresa Avocatului Poporului. Reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Ploieşti va fi prezent joi, 5 decembrie, între orele 10:00 – 14:00, în municipiul Buzău, pentru a acorda audienţe cetăţenilor din judeţ şi pentru a primi petiţii. Activitatea se va desfăşura la sediul Instituţiei Prefectului Judeţul Buzău, situat în municipiul Buzău. Oamenii pot solicita sprijinul Avocatului Poporului în mod gratuit, fără perceperea de taxe.

Pentru operativitate, persoanele interesate trebuie să se prezinte cu o petiție din care să rezulte pe scurt problemele cu care se confruntă, precum și documente justificative, în copie. Nu intră în competența instituției Avocatul Poporului actele autorității Judecătoriei, ale Parlamentului, Președintelui sau ale Guvernului. Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor în raport cu autoritățile publice, iar domeniile de activitate în care poate acționa sunt:

  • -domeniul drepturile omului, egalitate de șanse între bărbați, femei, culte religioase și minorități naționale;
  • -domeniul drepturile familiei, tinerilor, pensionarilor, persoanelor cu handicap;
  • -domeniul apărarea, protecția și apărarea drepturilor copilului – Avocatul Copilului;
  • -domeniul armată, justiție, poliție, penitenciare;
  • -domeniul proprietate, muncă, protecție socială, impozite taxe.

Pentru primirea în audiență nu este necesară programarea. Toate persoanele care se vor prezenta vor fi primite în audiență.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 72 = 74