EDUCAȚIA ȘI DREPTURILE COPILULUI

0
39

O nouă lege a educației este anunțată de senatorii social-democrați. Comisia pentru învăţământ din Senat a organizat, zilele acestea, o dezbatere la care au participat sindicatele din Educație, iar scopul final al întâlnirii va fi concretizat într-un pachet de legi care să prevadă cât mai multe schimbări pe care sistemul de educație le așteaptă.Un alt subiect care a fost dezbătut în această perioada îl reprezintă drepturile copilului. Senatorul PSD a participat la Conferință Națională ,,Convenția ONU cu privire la drepturile copilului – o Magna Carta a demnității umane”, eveniment organizat de Comisia de Afaceri Europene, la care au fost invitați reprezentanții tuturor instituțiilor de protecție a copilului, pentru a sărbători 30 de ani de când a fost adoptată Convenția asupra Drepturilor Copilului.

Senatorul social-democrat Liliana Sbîrnea a participat, recent, și la un eveniment organizat de Colegiul Psihologilor Buzău la care s-au prezentat atât specialiști din județul nostru, cât și psihologi din județele vecine. Subiectul dezbătut l-a reprezentat bullying-ul în unitățile școlare. Legea care interzice bullying-ul în şcoli a intrat de curând în vigoare și, potrivit prevederilor, este interzis orice comportament care constă în violenţă psihologică. În perioada următoare, cadre didactice universitare voluntare și-au propus să dezbată fenomenul în unitățile școlare, iar profesorii vor fi instruiţi astfel încât să recunoască acest fenomen şi să ia măsurile potrivite.

Potrivit legii, bullying-ul sau violenţa psihologică poate fi definit ca acţiunea sau seria de acţiuni fizice, verbale şi cibernetice, într-un context social dificil de evitat, săvârşite cu intenţie, care implică un dezechilibru de putere și au drept consecinţă atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, comportamente ce se desfăşoară în unităţile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here