CÂȚI DEŢINUŢI AU VOTAT LA SCRUTINUL DE DUMINICĂ, ÎN JUDEȚUL BUZĂU?

0
551

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, din totalul de 20.434 de deținuți custodiaţi duminica aceasta de ANP, la nivel național,  14.807 de persoane private de libertate şi-au exercitat dreptul de vot la scrutinul de astăzi. Dintre aceștia, 20 au votat în județul Buzău, după cum ne-a informat Inspectoratul Județean de Poliție. Aceștia și-au exprimat dreptul de a vota în primele ore ale dimineații. Potrivit unei decizii a Biroului Electoral Central, alegătorii deţinuţi în baza unui mandat de arestare preventivă sau care se află în executarea unei pedepse privative de libertate, dar cărora nu li s-a interzis exercitarea drepturilor electorale votează prin intermediul urnei speciale.

În vederea asigurării exercitării în bune condiţii a dreptului persoanelor private de libertate de a vota, la nivelul unităţilor subordonate ANP au fost dispuse următoarele măsuri: identificarea persoanelor private de libertate cu drept de vot şi informarea acestora cu privire la posibilitatea exercitării dreptului de vot prin intermediul urnei speciale; informarea deţinuţilor cu drept de vot cu privire la necesitatea formulării cererilor privind exercitarea dreptului de vot; depunerea diligenţelor necesare eliberării actelor de identitate persoanelor cu drept de vot care nu posedă sau preschimbării celor al căror termen de valabilitate este expirat; depunerea listelor nominale, împreună cu cererile, la secţia de votare în a cărei rază teritorială se află penitenciarul sau locul de deţinere; stabilirea şi amenajarea unui spaţiu corespunzător în cadrul unităţii, pentru amplasarea urnelor şi a cabinelor de vot, ţinându-se seama de numărul aproximativ al persoanelor private de libertate participante la alegeri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 + 1 =