EVENIMENT MEDICAL DE EXCEPȚIE LA RÂMNICU SĂRAT

0
617

Reprezentanți de seamă din lumea medicală românească participă în aceste zile la conferința ,,Zilele medicale ale Râmnicului,,. Evenimentul organizat în premieră în Râmnicu Sărat are ca scop integrarea metodelor moderne de tratament în practica curentă, contribuția la formarea și dezvoltarea profesională a medicilor şi asistentelor medicale, promovarea inițiativelor de cercetare pentru comunitatea medicală și publicul larg.

Conferința va reuni atât medici rezidenți, specialiști și medici primari din diverse specialități medico-chirurgicale, cât și asistenți medicali și studenți la medicină. Evenimetul este organizat și cu scopul de a promova imaginea Spitalului Municipal Râmnicu Sărat și de a stârni interesul medicilor tineri pentru a lucra pe viitor în unitatea medicală.

Organizatorii conferinței sunt bucuroși că au reușit să aducă în cadrul evenimentului lectori și oameni de succes din domeniul medical, care le vor împărtăși participanților din experiența lor clinică, la catedră sau chiar administrativă. Tema manifestării o reprezintă Abordarea Multidisciplinară și Interdisciplinară a Pacientului, iar prezentările științifice vor fi de interes major pentru multiple specialități.

La eveniment au fost prezenți și reprezentanți ai administrației din Râmnicu Sărat. Evenimentul medical este organizat de Spitalul Municipal în parteneriat cu Primăria Râmnicu Sărat si Colegiul Medicilor Buzău, dar și cu Asociația Medicală Română, Societatea de Chirurgie Generală din România, Societatea Chirurgilor Palestinieni și Patronatul Medicilor de familie din județul Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 45 = 48