CURĂTENIA DE TOAMNĂ DIN CASĂ. CUM SĂ ADOPȚI CEA MAI BUNĂ STRATEGIE?

0
37

De curățenia de toamnă din gospodărie nu scapă nimeni. Este o treabă serioasă care poate fi abordată cu calm și fără stres, pentru că este aducătoare de energie pozitivă și pentru cei din casă și pentru casă, în general.

De cele mai multe ori facem greșeala de a face curațenia de toamnă în grabă, de pe o zi pe alta. Nu-i bine. Curățenia de toamnă este esențială pentru binele casei și al familiei, așa că trebuie făcută pe îndelete, cu plăcere și bucurie.

Poate sună aiurea, dar cel mai bine este să faci o strategie, un plan și să împarți lucrurile pe durata a câteva zile, chiar și o săptămână, dacă ai o casă mai mare. Ca teorie se începe din dulapuri, din camerele mici, în cele mari, de sus în jos, meticulos și cu răbdare.

  1. Ordine în toate dulapurile.

Schimbă locul hainelor de vară cu cele de iarnă, triază, aruncă, donează, atât hainele de vară, cât și cele de iarnă. Dulapurile trebuie ordonate de sus în jos, inclusiv ce este pe ele, dacă folosești partea de sus ca depozitar. Treci prin toate dulapurile din casă, inclusiv în baie, bucătărie și în locurile de depozitare din camera copiilor și sufragerie. Nu uita pantofarul din hol. Când toate acestea sunt puse la punct, treci mai departe.

  1. Paturile, covoarele perdelele și draperiile.

Întoarce saltele, ține pernele la aer (mai ales într-o zi rece cu soare), spală perdelele, draperiile, curață temeinic carpetele mici și, dacă este cazul apelează la o curățătorie chimică pentru covoare. Ideal este să le ridici să le aspiri de două ori și pe față și pe dos și să le pastrezi rulate până ce toate ajung din nou, la locul lor.

  1. Peretii si mobila.

Curăță pereții, în spatele pieselor de mobilier, pe deasupra pieselor de mobilier înalte, aranjează biblioteca și pune în ordine perfectă toate electronicele din casă și din bucătărie. Acestea din urmă sunt cuiburi de praf și microbi, și există soluții speciale pentru fiecare în parte. Înarmează-te cu o lavetă din micofibră! Face minuni pentru televizoare și alte minunății ale tehnicii.

  1. Geamurile și camerele mici.

Spală geamurile și pune în ordine perfectă holul, balconul cămara din casă și baia. Sunt locurile cele mai murdare și le-ai folosit oricum intens în prima parte a curățeniei. Pune în ordine – după nevoi – ghivecele cu flori, plantele de apartament, cele din balcon. Curăță și scoate din uz jardinierele.

  1. Bucătăria.

Pentru această încăpere trebuie să dedici o zi întregă. Curăță lustra cuptorul și cu maximă de atenție frigiderul. Nu omite zona din spatele lui. Schimbă și becul din bucătărie, mai ales dacă este unul clasic. Va lumina mai bine.

În mare, cam de toate acestea trebuie să ții cont, când faci curățenie de toamnă!

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here