PROGRAMUL “PRIMA CASĂ” SE SCHIMBĂ ÎN “ O FAMILIE, O CASĂ”

0
658

Programul Prima Casa vine cu reguli noi, propuse de Ministerul de Finante printr-un proiect , pe care l-a pus in dezbatere publica.

Denumirea “Prima Casa” se va numi “ O familie, o casa”, iar programul va fi unul social si mai putin unul de incurajare a investitiilor imobiliare. Beneficiarii vor fi doar familiile si nu si persoanele necasatorite, asa cum este in prezent.

Limita maximă a venitului familiei care solicită un astfel de credit ipotecar cu garanţii de la stat nu trebuie să depaseaşcă 4.500 de lei, iar în cazul familiilor cu copii 7.000 de lei. Suma pe care statul o va garanta, va fi în continuare, de maximum 70.000 de euro,  echivalent in lei la cursul BNR valabil la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, iar valoarea finanțării garantate este de maximum 66.500 de euro.

Familiile  cu un copil vor primi o reducere cu 0,5 % a ratei dobânzilor, iar cele cu mai mulţi copii vor plăti o dobândă mai mică cu un procent.

Prima Casă a fost lansat în 2009, pentru a sprijini persoanele care cumpără pentru prima dată o locuință și nu au beneficiat în trecut de credit ipotecar. De la lansarea programului si pana in prezent, peste un sfert de milion de români şi-au cumpărat o locuinţă cu dobânzi mai mici.

Proiectul de act normativ a fost pus in dezbatere publica pe site-ul Ministerul Finantelor Publice  la rubrica Transparență decizională.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

66 + = 67