MÂINE ÎNCEP EMOȚIILE BAC-ULUI DE TOAMNĂ

0
731

Mâine încep emoțiile pentru absolvenții de liceu care s-au înscris la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului. Potrivit Ministerului Educației, din totalul celor înscrişi, peste 28.700 de candidați provin din promoţia 2018-2019, iar peste 14.800 de candidați sunt din promoţiile anterioare.

Examenul maturității începe cu proba scrisă la limbă și literatura română, urmând ca pe 22 august, să fie susținută proba la limba maternă, de către cei care aparțin minorităților naționale.   Pe 23  august se va susține proba obligatorie a profilului, iar pe 26 probă la alegere a profilului și specializării.

Între 27 august  și 2 septembrie sunt programate  evaluările competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română,  respectiv limba maternă și evaluarea competențelor digitale.

Afișarea primelor rezultate la lucrările scrise va avea loc pe 3 septembrie, iar după depunerea și rezolvarea eventualelor contestații, pe 7 septembrie vor fi făcute publice notele finale.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească mai multe  condiţii, cumulativ: să participe la toate probele, să obțină minim nota 5 la fiecare probă scrisă, iar media să fie de cel puțin 6.Toate sălile de examen vor fi supravegheate audio-video, iar cine este prins ca a copiat va fi eliminat din sala.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

34 + = 44