CONCEDIERI ȘI SUSPENDAREA ANGAJĂRILOR, ÎN SISTEMUL PUBLIC

0
609

Guvernul încearcă să facă economii şi să strângă mai mulţi bani la buget. În acest sens, Ministerul de Finanțe a pus în dezbatere un proiect de ordonanță, care cuprinde o serie de măsuri , printre care cea a concedierilor în masă și blocarea posturilor vacante în sistemul bugetar.

Prin Ordonanța de Urgență menţionată se are în vedere reducerea cu 50% a posturilor de secretari de stat la nivelul ministerelor şi a cabinetelor acestora.

Totodată, începând cu data intrării în vigoare a actului normative, se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice.

Pentru posturile pentru care au fost demarate procedurile de organizare a concursurilor anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se continuă procedurile de ocupare a acestora.

Prin excepţie, ordonatorii de credite pot aproba ocuparea prin concurs sau examen posturi vacante conform principiului: ”unu la trei” din totalul posturilor ce se vor vacanta,  respectiv la trei posturi devenite vacante, un post ocupat, insa numai în condiţiile încadrării în cheltuielile de personal aprobate prin buget. O altă excepţie priveşte ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante pentru personalul didactic de predare din instituţiile de învăţământ preuniversitar şi universitar de stat, personalul medico-sanitar, încadrarea promoţiilor 2019 de ofiţeri, subofiţeri, agenţi de poliţie, maiştri militari, funcţionari publici cu statut special si  încadrarea promoţiei 2019 a Institutului Naţional al Magistraturii.

De menționat este faptul că ocuparea posturilor vacante prin concurs se face numai după obţinerea avizului conform al Ministerului Educaţiei Naţionale, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne sau Ministerului Justiţiei.

Reamintim că măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare, dar mult mai dure, au mai fost luate de Guvernul Emil Boc, după criza economică din 2008-2009, cele mai importante fiind, la acea vreme, reducerea pensiilor și salariilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 87 = 93