REFERENDUMUL DIN 26 MAI, VALIDAT DE CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

0
673

Curtea Constituţională a României a validat astăzi rezultatul referendumului naţional din 26 mai si a respins toate cele cinci contestaţii referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului.

Hotărârea CCR stabileşte dacă a fost respectată procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia. Înaintea publicării în Monitorul Oficial, hotărârea se prezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrunite în şedinţă comună.

Pe 3 iunie, Biroul Electoral Central a anunţat rezultatele finale ale referendumului din 26 mai.

La prima întrebare, privind interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie, numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul „da” a fost de 6.459.383, în timp ce pentru „nu” au optat 1.059.678.
La întrebarea a doua, referitoare la interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare, corelată cu dreptul altor autorităţi constituţionale de a sesiza direct CCR cu privire la ordonanţe, numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul „da” a fost de 6.477.865, iar pentru „nu” – 1.038.916.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

44 + = 45