PRIMUL LOC DE MUNCĂ,UN NOU PROGRAM GUVERNAMENTAL

0
618

După cele doua programe sociale, de succes, “Prima casă” și “Prima mașină”, parlamentarii vor sa instituie, de anul viitor, un nou program guvernamental de sprijinire a absolvenților, intitulat “Primul loc de muncă”. Proiectul de lege cuprinde facilități pentru angajatorii tinerilor absolvenţi, cu vârste cuprinse între 16 și 35 de ani, care au terminat o forma de invatamant de stat, particular sau confesional acreditat sau autorizat din România şi care nu au mai avut niciodată un loc de muncă, în mod oficial, în baza unui contract individual de muncă.

Potrivit actului normativ,  angajatorul are dreptul de a deduce integral cheltuiala salarială cu un tânăr absolvent, din impozitul pe profit sau impozitul pe venit datorat, putând compensa cheltuiala salarială şi cu o creanţă pe care o deţine în relaţia cu autorităţile statului, până la concurenţa totală a sumelor.

Facilităţile instituite prin prezenta lege se pot cumula şi cu alte facilităţi prevăzute de legislaţia în vigoare.

Totodata, firmele vor fi scutite de impozit pe salarii, pentru o perioadă de 24 de luni de la data încheierii contractului de muncă, în vederea asigurării unor venituri salariale stimulative pentru tinerii angajaţi. Angajatorii care nu îndeplinesc obiectivele Programului şi încetează raporturile de muncă cu tinerii înaintea termenelor prevăzute de lege vor fi obligați să restituie statului român toate facilitățile acordate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 48 = 52