RĂFUIALĂ ÎNTRE CLANURI, ÎN PLINĂ STRADĂ

0
63
Foto cu caracter ilustrativ

Răfuieli în plină strădă între două clanuri interlope din Buzău. Un tânăr de 38 de ani, cunoscut în lumea interlopă ca făcând parte din Clanul sportivilor, a fost snopit în bătaie, ieri, în jurul orei 15.30, pe Bulevardaul Unirii din Buzău, la intersecţia cu strada Patriei. Martorii spun că au văzut patru persoane înarmate cu bâte care au venit dinspre strada Spiru Haret și s-au năpustit asupra bărbatului. L-au înghesuit mai întâi într-un colţ al clădirii ACR, unde l-au lovit cu obiecte contondente.

Victima , cunoscută sub numele de Tomiţă, a reuşit să scape din înghesuială şi să se refugieze într-un bar din apropiere, însă agresorii s-au ţinut după el şi au continuat să îl lovească. După ce au văzut că nu mai mişcă, agresorii au fugit iar angajaţii localului au anunţat evenimentul la 112. În urma altercaţiei, Tomiţă a fost rănit, fiind transportat la spital.

Agresorii ar fi bătăuşi chemaţi din alte judeţe de Clanul Pasăre din Buzău pentru a se răzbuna pe bărbatul care le-a atacat, luni noapte, o rudă apropiată. Este vorba despre un băiat, care a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost atacat de un bărbat mascat, în timp ce se afla cu iubita lui într-o cameră de hotel din comuna Mărăcineni. Deşi avea cagulă pe cap, agresorul a fost recunoscut de victimă ca fiind Tomiţă, din Clanul Sportivilor.

Polițiștii fac cercetări și încearcă să dea de urma agresorilor din ambele evenimente petrecute în mai puțin de 24 de ore.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here