UN AVION DE MICI DIMENSIUNI S-A PRĂBUȘIT ÎN JUDEȚUL BUZĂU. ACCIDENTUL AVIATIC S-A SOLDAT CU DOUĂ VICTIME

0
154
Foto: Arhiva

Update:

A fost alertă ieri în județul Buzău, după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit în Valea Nehoiului. Accidentul aviatic a fost anunțat de un localnic, care a sunat  la 112 și a spus că a găsit bucăți dintr-un avion, într-o zonă greu accesibilă. Echipaje de poliție, ambulanță și de la ISU, au ajuns la fața locului unde au găsit în epava aparatului de zbor două persoane decedate.

Una dintre victime ar fi un afacerist clujean, în vârstă de 45 de ani,  care era stabilit la Râșnov, iar celălalt, un bărbat de 50 de ani, tot din Râșnov, dar originar din Constanța.

Avionul a decolat de la Ghimbav și trebuia să ajungă la Constanța. Cauza tragediei urmează să fie stabilită, dar e posibil ca vremea să fi fost un factor important. Condiţiile meteo au fost nefavorabile în zona de nord a judeţului Buzău începând de marţi seara, cu vânt şi precipitaţii.

Experții în aviații spun că alte posibile cauze ar fi lipsa de combustibil sau o defecțiune tehnică.

Avionul este un model Technam T 2008, avion relativ nou, produs în Italia. Este un avion cu dublă comandă, cu lungime de 7 metri, iar anvergura este de 9 metri.

Stire initiala:

Autoritățile buzoiene sunt în alertă după ce, în această după-amiază, un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit într-o zonă greu accesibilă din Nehoiu. Accidentul a fost anunțat de un localnic la numărul  unic de urgență 112, dupa ce a auzit un zgomot puternic.

Imediat spre locul evenimentului au plecat echipaje de salvare de la Ambulanță, Poliție , Jarndarmerie și ISU. Ajunși la fața locului, salvatorii au găsit două persoane decedate.

 

Vom reveni cu detalii!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here