ICE & FIRE STREET FOOD, RAIUL IUBITORILOR DE PEȘTE

0
787

Midii în sos de vin, creveți tempura, doradă și păstrăv pe pat de sare, somon și storceag de nisetru: sunt doar câteva dintre deliciile oferite, la Buzău, în weekend, la un festival gastronomic dedicat amatorilor de peşte și fructe de mare. În ciuda preţurilor destul de piperate, mirosul exotic a atras imediat sute de gurmanzi.

În Duminica Floriilor, au fost cozi mari la pește și fructe de mare în centrul Buzăului, unde a avut loc un festival gastronomic dedicat mâncărurilor mediteraneene. Oamenii au fost dispuși să aștepte zeci de minute până să cumpere delicioasele preparate.

Într-o zi cu dezlegare la pește, tentaculele de caracatiță, inelele de calamar și midiile în sos de vin au fost la fel de cerute de clienți ca păstrăvul, somonul său dorada în diverse sosuri sau la grill.

Duminică, s-a încheiat prima ediție a festivalului culinar Ice & Fire Street Food, eveniment care a reunit bucătari din Buzău și Brașov, membri ai unei asociații profesionale.

În cele trei zile de festival, buzoienii au avut ocazia de a savura deopotrivă mâncăruri exotice din bucătăria mediteraneeană, dar și preparate tradiționale din zonele pescărești ale României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 71 = 80