URSUL ÎMPUȘCAT, MOTIV DE SCANDAL

0
741

Ministrul Mediului trimite corpul de control la Buzău pentru a verifica modul în care a fost împușcat ursul care a semănat teroare în ultimele săptămâni printre locuitorii mai multor sate din zona de munte a Buzăului. Decizia ministrului Grațiela Gavrilescu a venit după ce, joi, în mediul online au apărut filmări în care primarul comunei Colți apare stropind cadavrul ursului cu bere. Primarul Pavel Petrișor Rădulescu se apără și spune că nimeni nu se irită cânsd stropește porcul cu țuică, în ajunul Crăciunului.

Primarul comunei Colți, Pavel Petrișor Rădulescu, s-a filmat în timp ce se bucură de capturarea animalului. El a distribuit înregistrarea video chiar pe pagina sa de socializare, însă reacția a fost intens criticată.

Imaginile cu sătenii şi vânătorii batjocorind cadavrul ursului, în semn de răzbunare pentru pagubele produse la câteva zeci de gospodării din zona Pănătău-Colți i-au revoltat pe iubitorii de animale din țară.

Reacția primarului din Colți a fost criticată inclusiv de ministrul Mediului. Grațiela Gavrilescu a anunțat, aseară, pe pagina sa de Facebook, că o echipă de comisari de la Comisariatul General al Gărzii Naționale de Mediu va descinde la Buzău pentru a ancheta modul în care a fost sacrificat ursul.

Este inadmisibil!!! (…) Vom cere inclusiv intervenția organelor de cercetare penală! Iar Corpul de Control al Ministrului va verifica modul în care cei din Agenția și Garda județene și-au îndeplinit atribuțiile. Le garantez vinovaților că vor plăti scump!” a scris ministrul Grațiela Gavrilescu pe pagina sa de socializare.

La rândul său, primarul Pavel Petrișor Rădulescu se apără și spune că nu este nimic de criticat în filmulețul care a înfuriat-o pe Grațiela Gavrilescu, șefa de la mediu.

Autoritățile buzoiene afirmă însă că gestul primarului din Colți nu este normal.

Astăzi, primarul comunei Colți a anunțat că un urs a atacat din nou gospodăriile oamenilor din comună. Asta ar putea însemna că ursul împușcat joi nu ar fi cel care a făzut ravagii lunile trecute sau, cel mai probabil, atacurile au aparținut mai multor urși, și nu unuia singur, așa cum credeau autoritățile.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 27 = 37