BUZĂU: ACCIDENT GRAV, CU 4 MORȚI ȘI 12 RĂNIȚI

0
871

A patra persoană , o femeie de 24 de ani, din Galați, pasageră în microbuzul lovit aseară de tren , a murit la spital în această dimineață. De asemenea, șoferul microbuzului, în vârstă de 50 de ani, din județul Vrancea, se află în stare critică la Spitalul Județean Buzău. Între timp au apărut informații despre cum s-a produs tragedia. Potrivit martorilor, șoferul microbuzului a încercat să travereze calea ferată pe lângă bariera deja coborâtă. De asemenea, semnalele acustice și luminoase anunțau apropierea trenului. În urma coliziunii, bagajele pasagerilor au fost aruncate din remorca microbuzului. În urma impactului, trei persoane, doi bărbaţi de 24 şi 36 de ani din Vrancea și o femeie de 68 de ani din Galaţi au murit de loc.

Autoritățile au activat Planul Roşu de Intervenţie la nivelul judeţului Buzău, iar la faţa locului au fost concentrate două echipaje SMURD, cinci echipaje medicale de la Ambulanță, două echipaje de descarcerare şi un post medical avansat. Totodată, în zonă a fost trimisă în sprijin şi o autospecială pentru victime multiple încadrată cu paramedici de la ISU Brăila.

Microbuzul era în cursă, venea din Franța și se îndreptă către localitatea Tișiță, județul Vrancea, de unde erau cei mai mulți dintre pasageri.

CFR Călători a anunțat ulterior că, în evenimentul de la trecerea la nivel cu calea ferată dintre staţiile Cilibia şi C.A Rosetti, a fost implicat trenul Inter Regio 1579 Bucureşti Nord – Galaţi. Pasagerii şi personalul feroviar nu s-au aflat în pericol iar după redeschiderea circulaţiei feroviare aceștia au fost preluaţi de o altă garnitură.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 + 4 =