O BUZOIANCĂ, PREMIATĂ LA CONCURSUL CELOR MAI BUNI GROOMERI LA PETEXPO 2019

0
849

Bianca-Minerva Mihalașcu alături de Elssa, un minunat exemplar din rasa Yorkshire Terrier și-au adjudecat locul I la categoria FreeStyle în cadrul concursului Romanian Grooming Trophy, competiția care a adus laolaltă cei mai importanți groomeri din România. Aceasta a avut loc în capitală la Romexpo, în cadrul celei de-a XI-a ediții a PetExpo, cel mai mare eveniment dedicat animalelor de companie din țară și singurul de pet lifestyle.

Am avut deosebita plăcere să particip la categoria FreeStyle nivelul C alături de frumoasa Elssa, un Yorkshire Terrier care s-a comportat exemplar în ciuda aglomerației, zgomotelor și emoțiilor mele, pe care cu siguranță i le-am transmis. Tunsoarea pe care am realizat-o ne-a adus locul 1! Este vorba de o tunsoare în stil AsianStyle, foarte la modă, o tunsoare care poate fi realizată și în salon, pe clienții noștri patrupezi. Se pare ca atunci când pui dragoste în ceea ce faci, rezultatele minunate nu întârzie să apară. Aștept cu nerăbdare următoarele provocări! Până atunci, savurez primul meu trofeu!” ne-a declarat Bianca.

Competiția celor mai buni groomeri din România a fost, cu siguranță, unul dintre cele mai așteptate momente la PetExpo. Groomerii  și-au demonstrat abilitățile într-o competiție pe 4 stiluri diferite de grooming: FreeStyle, Pure BreedScissoring, Poodle și Stripping.

Competiția s-a desfășurat pe 3 niveluri de dificultate: C, B și A după modelul Asiatic. Competiția a fost arbitrată deJamie Sie, instructor principal la JGA Malaysia, groomer și arbitru atestat în Asia.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here