CAMPANIA DE STRÂNGERE DE ALIMENTE „ALĂTURI DE SEMENII NOȘTRI“

0
50

În pragul Sărbătorii Învierii Mântuitorului, moment încărcat de emoție și speranță, Direcția pentru Agricultură Județeană Buzău își dorește să fie mai aproape de seniorii greu încercați de bătrânețe, izolare sau suferință și derulează campania de strângere de alimente „Alături de semenii noștri“ în beneficiul rezidenților de la Aşezământul pentru persoane vârstnice „Sfântul Sava” din Câmpeni înființat de Fundația Sf. Sava de la Buzău.

Campania se va desfășura până pe 23 aprilie 2019, toți cei interesați putând face donații în alimente neperisabile de bază: paste făinoase, făină, zahăr, mălai, orez, ulei, conserve etc.

Adresăm invitația producătorilor agricoli şi operatorilor economici din industria alimentară din Județul Buzău de a participa la această campanie, aducând astfel zâmbete și speranță pe chipurile îmbătrânite de vreme și necazuri ale locuitorilor asezământului.

Punctul de colectare  este situat la sediul Direcției pentru Agricultură Județeană Buzău din Str. Victoriei nr. 1, iar alimentele vor fi distribuite beneficiarilor miercuri, 24 aprilie 2019. Orice  donaţie este binevenită în cadrul acestei campanii!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here