DE UNDE CUMPĂRĂM ȘI UNDE SACRIFICĂM MIELUL DE PAȘTE?

0
794

Cu două săptâmâni înainte de Paște, la Rm. Sărat, nu există un spațiu special amenajat destinat sacrificării și comercializării cărnii de miel. De vină ar fi Direcția Sanitar Veterinară Buzău care nu a transmis o informare oficială cu privire la condițiile și punctele de comercializare și sacrificare a mieilor.

Reprezentanții de la Piețe, Târguri și Oboare Rm. Sărat precizează că au înaintat atât solicitări scrise, cât și verbale instituției județene, dar deocamdată nu au primit niciun răspuns.

Autoritățile râmnicene cred că întârzierea se datorează pestei porcine africane, care ar fi impus anumite restricții și în privința sacrificării mieilor în această perioadă. De altfel, în ultimul an, în Oborul de la marginea orașului nu s-a comercializat niciun animal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 69 = 79