MAI MULTE ȘANSE SĂ MÂNCĂM ROȘII ROMÂNEȘTI

0
774

Programul de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii, face cu ochiul unui număr tot mai mare de producătorii agricoli, după al treilea an de implementare. Astfel, până la începutul acestei luni, s-au arătat interesați să se înscrie în Program 18.500 de fermieri.

Pentru Ciclul I, care cuprinde perioada ianuarie-mai, s-au primit deja 15.337 de cereri de înscriere în program. Numărul celor interesați este în creștere față de anul 2017, când au beneficiat de acest sprijin peste 8.000 fermieri, dar și față de 2018, când numărul total al beneficiarilor a fost de 15.712 pentru ambele cicluri de producție.

Pentru ciclul II al anului 2019, care cuprinde perioada noiembrie-20 decembrie, cererile de înscriere se pot depune până pe 15 septembrie.

Din 2017, printr-un program guvernamental, agricultorii români sunt susținuți să cultive tomate în sere și solarii, astfel încât să asigure necesarul de consum intern din producția autohtonă.

entru acest an, Guvernul a alocat Programului de sprijin pentru tomate 50 de milioane de euro, fiecare fermier urmând a beneficia de un sprijin de 3.000 de euro, plătit într-o singură tranșă. Pentru a fi eligibili acordării acestei forme de sprijin financiar pentru cultura tomate, beneficiarii trebuie să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spații protejate de minimum 1.000 mp, să obțină o producție de minimum 2 kg de tomate pe metru pătrat și să facă dovada producției realizate prin documente justificative privind comercializarea producției. De asemenea, fermierii trebuie să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu tomate și să valorifice producția în perioadele ianuarie-mai, inclusiv, sau noiembrie-20 decembrie, inclusiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

17 + = 27