VRANCEA: SISTEM INTEGRAT DE COLECTARE SELECTIVĂ A DEȘEURILOR

0
112

La Focșani va fi implementat un nou sistem integrat de colectare selectivă a deşeurilor care să descurajeze abandonarea şi împrăştierea gunoiului şi să crească nivelul de reciclare al deşeurilor. În acest sens, primăria a semnat ieri  un contract cu o firmă din Bucureşti care a câştigat licitaţia privind consultanţă în acest proiect. Administraţia locală intenţionează, printre altele, înlocuirea actualelor pubele în care se pune gunoiul cu unele îngropate, prevăzute cu sisteme de siguranţă, ferite astfel de pericolul deteriorării sau supraîncărcării.

Colectarea deşeurilor reciclabile şi a resturilor vegetale se face, în prezent, numai în zona de case a municipiului Focşani şi la agenţii economici, dar, prin implementarea acestui sistem programul va fi extins la nivelul întregului municipiu.

Prin implementarea noului sistem de colectare selectivă a deşeurilor, populaţia va beneficia şi de o micşorare a costurilor de salubrizare.

În prezent, serviciile de salubritate sunt asigurate de CUP Salubritate SA, societate aflată în subordinea Consiliului Local Focşani. Potrivit datelor CUP Salubritate, anul trecut, la nivelul municipiului Focşani a fost colectat gunoi care a însumat 115.000 m.c, din sortarea căruia au rezultat peste 10.000 tone de produse reciclabile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here