CÂINELE RIK, DE PROFESIE POLIȚIST

0
887

Un câine din Buzău este vedetă printre semenii săi, dar nu pentru că are o statură ieșită din comun sau vreun pedigree special. Este vorba despre Rik, care, la prima vedere, pare un ciobănesc german ca oricare altul. Spre deosebire de alți câini, el merge la serviciu, are sarcini de îndeplinit și este gata oricând să plece în misiune. Rik este polițist iar profesia lui este „câine de urmă”.

Agentul șef principal Costel Vlad, de la Serviciul Criminalistic, este partenerul și instructorul lui Rik, dar și cel mai bun prieten. Rik a fost pregătit, timp de patru luni, de către cei mai buni instructori din țară, la Centrul chinologic al Ministerului de Interne, de la Sibiu. El trebuie antrenat însă permanent pentru a nu-și pierde abilitățile.

Costel Vlad este cel care a donat patrupedul Poliției buzoiene. Agentul activează în poliție de 25 de ani, iar de 20 de ani lucrează cu câinii. Unul dintre câinii polițiști a ajutat la prinderea unui criminal, în 2006, la Scutelnici. Rik are și el în palmares prinderea autorului unei crime. S-a întâmplat cu patru ani în urmă.

Rik are 6 ani și mai poate face față cu brio câțiva ani buni la prinderea infractorilor. După „pensionare”, el va fi scos la licitație. Dacă nimeni nu îl va cumpăra, după licitație, animalul va fi adoptat de către polițistul conductor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

33 + = 36