BUZĂUL, PRINS ÎN ȘOSELE PE HÂRTIE

0
738

România are mare nevoie de autostrăzi și șosele de mare viteză, dar multe dintre cele preconizate a se realiza sunt doar în stadiul de proiect. Este și cazul a două șosele moderne prevăzute a se construi în zona de est a țării. Una dintre ele ar urma să lege Capitala de Moldova, iar cea de-a doua va conecta Bucureștiul de Brăila și Galați.

Senatul a adoptat zilele trecute propunerea legislativă privind realizarea „Autostrăzii Estului”, autostradă care va trece prin Galaţi, Brăila, Buzău, Ploieşti și va fi finalizată în 4 ani de la data intrării în vigoare a actului normativ. Construcția Autostrăzii Estului ar urma să fie finanțată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Tranporturilor, din credite externe și din fonduri europene. Realizarea acestei noi șosele este motivată de faptul că „cele trei tronsoane de autostrăzi construite până în acest moment leagă Bucureștiul doar de câteva orașe mai importante, iar condiția pentru creșterea competitivității Regiunii de dezvoltare Sud-Est este construirea unei autostrăzi care să lege orașele Galați, Brăila și Buzău de București și, implicit, de coridoarele de transport pan-europene.

Un alt important proiect de investiții care vizează zona de est a țării îl reprezintă construcția unei șosele de mare viteză care să lege Capitala de Moldova. Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a semnat, luna trecută, contractele de elaborare a Studiilor de Fezabilitate şi a Proiectelor Tehnice pentru tronsoanele Ploieşti – Buzau și Buzău – Focșani din viitoarea şosea de mare viteză care va lega Capitala de Moldova. Valoarea contractelor este de 12,27 milioane de lei fără TVA, pentru drumul de mare viteză Ploieşti – Buzău și de 13,93 milioane de lei fără TVA pentru Buzău – Focșani.

„Drumul de mare viteză” Ploieşti – Paşcani, cu o lungime de circa 330 de kilometri, a fost împărţit în patru secţiuni, Ploieşti-Buzău, Buzău – Focşani, Focşani – Bacău şi Bacău – Paşcani. Valoarea estimată a contractelor pentru studiile de fezabilitate şi proiecte tehnice aferente celor patru secţiuni se ridică la circa 111 milioane de lei.

Leonard Bunilă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

67 + = 75