BUZĂU: ÎNCĂ DOI PORCI MISTREȚI INFESTAȚI CU PPA

0
82

Criza generată de pesta porcină africană pare de neoprit în județul Buzău. Prezența virusului a fost confirmată la alți doi porci mistreți găsiți morți: unul pe un fond de vânătoare din Berca, iar cel de al doilea, pe un fond de vânătoare din Beceni. În weekend, un al treilea mistreț ucis de pestă a fost descoperit pe fondul de vânătoare Dedulești, între comunele Buda și Valea Salciei.

Pentru combaterea bolii care ucide pe capete porcii mistreți,  toți paznicii fondurilor de vânătoare, dar și medicii veterinari sunt instruiți, în tehnici de intervenție la fața locului în cazul depistării unor porci mistreți infectați cu pestă.

Fondurile de vânătoare din județul Buzău sunt gestionate de Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi, de Direcția Silvică, dar și de oameni de afaceri reuniți în diferite asociații.

Dacă în cazul mistreților, situația pare de necontrolat, în cazul porcilor domestici, autoritățile anunță închiderea unor focare din județ. În prezent mai sunt active 12 de focare de pestă porcină în gospodăriile populaţiei şi un focar într-o exploataţie profesională.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here