BUZĂU: ANGIOGRAFUL DE LA SPITALUL JUDEȚEAN SALVEAZĂ VIEȚI

0
42

Vești bune pentru pacienții cu afecțiuni cardiace din județul Buzău. Spitalul Județean a reușit să pună în funcțiune un angiograf, aparat care ajută pacienții care fac un infarct miocardic și care ajung la complicații. Intrat în dotarea unității medicale din Buzău în urmă cu trei ani, printr-un program de cercetare al Academiei de Științe Medicale, angiograful nu a funcționat din cauza lipsei personalului specializat în astfel de proceduri.

Echipa care se ocupă în prezent de astfel de intervenții la Spitalul Județean Buzău este coordonată de Florin Matei, medic cardiolog intervenţionist, colaborator al spitalului. Din echipă mai fac parte Raluca Năstase – medic specialist cardiolog, şef al secţiei de Cardiologie, şi Gabriel Nicolai – medic specialist cardiolog.

Prin programul derulat de Academia de Ştiinţe Medicale, buzoienii care beneficiază de acestea servicii nu  plătesc nimic. Costurile sunt suportate de către Academia de Științe Medicale, care asigură toate consumabilele, și de către Spitalul Județean Buzău, din venituri proprii. Până acum, cu ajutorul angiografului au fost salvați de la moarte nu mai puțin de cinci pacienți.

Până în prezent, pacienții buzoieni cu afețiuni cardiace ischemice erau direcționați către unități medicale din București sau Brașov, pentru a fi tratați corespunzător.

Angiograful va deveni proprietatea Spitalului Județean de Urgență Buzău peste doi ani, atunci când medicul cardiolog Gabriel Nicolai, nou angajat al spitalului, va încheia un curs de Competență Cardiologie Intervențională.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here