MINISTRUL EDUCAȚIEI, ÎNTÂLNIRE CU DASCĂLII

0
143

Ministrul Educației Naționale, Ecaterina Andronescu, a făcut astăzi, o vizită în județul Buzău, pentru a se întâlni cu directorii de școli și reprezentanții sindicatelor din învățământul buzoian. După o ședință la sediul Consiliului Județean, ministrul Andronescu s-a deplasat la Primăria Buzău, unde a fost primită de către primarul Constantin Toma și de către liderul PSD Buzău, deputatul Marcel Ciolacu.

La întâlnirile cu directorii de școli din Buzău și Rm Sărat, dascălii i-au sesizat ministrului Ecaterina Andronescu problemele financiare din sistem și au adus în discuție propunerile de modificare a Legii Educației, începând cu simulările de examene, învățământul profesional și tehnologic, programul masă caldă în școli și examenele de admitere.

De asemenea, ministrul Educației, Ecaterina Andronescu a precizat că principalul deziderat al sistemului de învățământ actual îl constituie creșterea calității educației în școlile buzoiene. O altă linie directoare o reprezintă înființarea, la Buzău,  a școlilor duale, după modelul celei de la Brașov. Atât la Buzău, cât și la Rm. Sărat, Ecaterina Andronescu a fost însoțită de senatorul de Buzău, Liliana Sbîrnea,  secretarul Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport din Senatul României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here