BUGET PENTRU INVESTIȚII

0
176

Sorin Cîrjan, primarul municipiului Rm. Sărat, așteaptă bugetul pe masa de lucru, pentru a putea demara lucrările propuse pentru acest an.

Șeful administrației râmnicene speră ca sumele alocate să fie similare celor de anul trecut, pentru funcționarea în condiții de siguranță a municipiului: „Mă aștept să fie măcar la nivelul anului trecut, sigur că noi întotdeauna avem nevoi foarte mari, așteptări foarte mari, dar trebuie să fim rezonabili și să înțelegem că bugetul este într-o cifră fixă care trebuie să fie împărțită în mod corespunzător la fiecare, așa încât sunt optimist, bugetul sper să treacă și de președinte și foarte curând să-l avem pe masa de lucru și cu siguranță vom reuși să facem aproape tot ce ne-am propus anul acesta, dat fiind faptul că vom destule proiecte care vor începe fie implementate anul acesta.”

Potrivit primarului din Rm. Sărat, reabilitarea Colegiului Național „Alexandru Vlahuță”, modernizarea Școlii Gimnaziale “Dr. Ilie Pavel”, iluminatul public cu led-uri, amenajarea unor parcuri în cartierele de la marginea municipiului sunt câteva dintre proiectele care vor demara pe parcursul anului.

 

Loredana Bălan

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here