SE REABILITEAZĂ CLĂDIREA COLEGIULUI NAȚIONAL “AL. VLAHUȚĂ”

0
1400

În 2019, ar putea demara unul dintre proiectele de modernizare vizate de administrația locală din Rm. Sărat. Este vorba de reabilitarea Colegiului Național “Al. Vlahuță”.

Clădirea în care funcționează unitatea de învățământ este declarată monument istoric, iar proiectul este finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

„Acest lucru a fost dorit de comunitatea școlară rîmniceană, Colegiul Național Al. Vlahuță, cu o vechime de peste 125 de ani, chiar necesita o astfel de acțiune mai amplă și fiind toate formalitățile îndeplinite, acum s-a terminat și cu procesul de licitație, a venit constructorul, știm că în perioada imediat următoare, în funcție de condițiile meteo, vor începe lucrările, debutând cu amplasarea șantierului.” declară profesor Camelia-Manuela Sava, consilier local PSD.

Profesorul Costică Ambrinoc, directorul unității precizează: „Practic, toate etapele care trebuiau efectuate de Primărie s-au realizat. Eu sper ca în această primăvară, martie, aprilie, lucrările să înceapă. Am convenit cu constructorul și a agreat ideea, lucrările vor începe în aripa dreptă, ne vom desfășura cursurile pe schimburi în aripa stângă, urmînd să ne mutăm în aripa dreaptă, pentru a continua lucrările în aripa stângă. Lucrările sunt multe și ample, cam doi ani vor dura lucrările de reabilitare a liceului.”

 

Loredana Bălan

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 25 = 30