MODIFICĂRI LA LEGEA EDUCAȚIEI

0
908

Potrivit ultimelor noutăţi legislative, Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 a suferit unele modificări. Astfel, în Monitorul Oficial al României nr. 53/2019, a fost publicată Legea nr. 38/2019 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011.

Doamna senator Liliana Sbîrnea ne explică ce aduce nou Legea 38/2019:”Pe scurt, Legea 38/2019 vine cu o serie de măsuri legate de burse, integrarea copiilor cu CES, sănătate și nutriție.

Conform Legii educației naționale, elevii ce urmează cursuri cu frecvență în cadrul sistemului de învățământ preuniversitar pot beneficia lunar de o serie de burse acordate de stat. Concret, vorbim aici de burse de performanță, de burse de merit, de burse de studiu, dar și de burse de ajutor social. Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 38/2019, bursa de ajutor social se va putea cumula cu celelalte tipuri de burse, respectiv cu bursele de performanță, de merit sau de studiu. Cuantumul minim al bursei de performanță, al bursei de merit, al bursei de studiu și al bursei de ajutor social se stabilește anual.

Pentru copiii cu cerințe educaționale speciale sau nedeplasabili din motive medicale se poate organiza învățământ la domiciliu sau pe lângă unitățile de asistență medicală. Pentru copiii cu dizabilități locomotorii, în vederea integrării acestora în învățământul cu frecvență, se vor achiziționa elevatoare sau procesul instructiv-educativ se va desfășura într-o sală de clasă situată la parterul unității.

Ministerul Educaţiei Naţionale în colaborare cu Ministerul Sănătăţii va elabora o strategie privind educaţia pentru sănătate şi nutriţie până la data de 31 decembrie 2019. Strategia va fi transpusă în planurile-cadru de învăţământ începând cu anul şcolar 2020—2021.

În ceea ce privește elevii înscrişi în învățământul profesional şi tehnic cu durata minimum de 3 ani pot beneficia de masă gratuită şi de cazare gratuită în internatele şcolare.”

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

6 + 3 =