“UMOR” ÎN TRAFIC, AMENDAT

0
837

Scene bizare în două intersecții din Ploiești. Doi tineri, unul de 22, altul de 29 de ani, fiecare aflat în mașina personală au blocat traficul, iar apoi s-au pus pe interpretat. Un rol neînțeles de niciun șofer care a asistat uimit la ciudata reprezentație. Șocant este că la un moment dat actorii de ocazie au renunțat la obiectele vestimentare, în timp ce se certau. Au făcut totul, pentru vizualizări în mediul online. Atât poliția rutieră, cât și cea locală au aplicat amenzi.

Prima reprezentație a fost dată în intersecția Pieței Mihai Viteazul, din Ploiești. La început unul dintre șoferi se dă jos din mașină , cu o jachetă pe el, dar fără pantaloni. Imediat coboară și persoana cu care pornește altercația, care în câteva momente renunta la îmbrăcăminte. Totul spre uimirea celorlați șoferi, blocați în trafic și care nu încetau să dea claxoane. Încă din acest moment un apel este dat la 112.

Doar că polițiștii nu au dat “like” gestului, și au “subscris” în cadrul unui proces verbal ce s-a lăsat cu amendarea celor doi exchibitionisti, cu suma de 200 de lei fiecare. Și nu doar atât! Aceeași scenă a fost jucată și câteva minute mai târziu, de această dată în zona de vest a orașului.

Întâmplarea a făcut ca prin zonă să se afle un lucrător al Poliției Locale Ploiești. Agentul este suprins în filmarea teribilistilor, chiar în momentul în care raporta incidentul în dispecerat. Pentru fapta lor excentrică tinerii avizi după celebritate în mediul online vor rămâne cu un cazier pătat. Costisitor nu prea va fi pentru ei, dacă este să ținem seama că vor plăti doar 100 de lei de persoană. Asta pentru că sancțiunea dă posibilitatea celor care o primesc să achite doar jumătate din minimul amenzii prevăzută pentru fapta în sine. Potrivit legii sancțiunea prevede sume între 100 și 500 de lei. Filmulețul a fost postat chiar pe canalul unuia dintre protagoniști, Ciprian Dafinescu.

Tânărul este un împătimit al producțiilor video cu teme umoristice. Postarea de pe youtube le-a adus rapid peste 3000 de vizualizări în nici 24 de ore, de la difuzare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 5 =