Ministerul Sănătăţii propune înfiinţarea unui registru naţional pentru pacienţii cu boală cronică de rinichi în stadiul de predializă

0
831

Ministerul Sănătăţii propune înfiinţarea unui registru naţional pentru pacienţii cu boală cronică de rinichi în stadiul de predializă. Astfel, Spitalul Clinic de Urgenţă ”Sf. Ioan” va asigura coordonarea tehnică la nivel naţional, respectiv realizarea, implementarea şi managementul Registrului Naţional de Predializă, iar coordonarea ştiinţifică va fi asigurată de cadrele didactice din cadrul Clinicii de Nefrologie şi Dializă a Spitalului ”Sf. Ioan”, în colaborare cu Comisia de nefrologie a Ministerului Sănătăţii.

Medicii în specialitatea Nefrologie, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unităţilor sanitare ce furnizează servicii medicale pentru pacienţii diagnosticaţi cu boală cronică de rinichi stadiile 1 – 5, vor putea prescrie medicaţie specifică acestei patologii doar pacienţilor înscrişi în Registrul Naţional de Predializă.

Totodată, unităţile sanitare care furnizează servicii medicale pentru pacienţii diagnosticaţi cu boală cronică de rinichi sunt obligate să raporteze datele în Registrul Naţional de Predializă.

Mai bine de 1,4 milioane de români suferă de boală cronică de rinichi, iar în cazul adulţilor trecuţi de 60 de ani, riscul de deces este de două ori mai mare decât riscul de dializă, arată statisticile.

Tatiana Botiță

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 25 = 32