UCIȘI DE VITEZĂ

0
215

Teribilismul la volan continuă să facă victime pe drumurile din țară. În noaptea de sâmbătă spre duminică, doi tineri din Buzău au murit pe loc și un al treilea a fost grav rănit după ce șoferul bolidului cu care se deplasau a pierdut controlul volanului într-o curbă. Mașina a lovit mai multe capete de pod, a retezat un pom, după care a trecut printr-un gard și s-a răsturnat până aproape de peretele unei case. Resturi din autoturism s-au împrastiat pe o rază de câțiva zeci de metri.

Tragedia s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 3. Cei trei bărbați se întorceau acasă după ce petrecuseră la o discotecă. Șoferul BMW-ului a pierdut controlul mașinii, a intrat pe sensul opus de mers, a retezat cinci podețe din beton, după care mașina a ricoșat într-o salcie de pe marginea drumului. După impactul cu pomul, bolidul s-a răsucit în aer și a plonjat în curtea unui localnic, aterizând pe plafon. În cei aproape 50 de metri parcurși după impactul cu primul podeț, autoturismul s-a dezmembrat iar resturi din caroserie s-au împrăștiat pe șosea. Zgomotul produs de accident a scos multă lume din case.

În urma impactului deosebit de violent, au murit pe loc șoferul, Adrian Stupinaru, în vârstă de 28 de ani, și pasagerul din față, Ricardo Câmpeanu, de 24 de ani. Ei au fost descarcerati cu greu dintre fiarele contorsionate. Cel de-al treilea ocupant al autoturismului, Gabriel Manafu, de 45 de ani, a fost transportat de urgență cu ambulanța către spitalul județean de urgență Buzău.

Pentru scoaterea autoturismului din curtea în care s-a răsturnat a fost nevoie de intervenția unui buldoexcavator. Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru clarificarea tuturor împrejurarilor în care a avut loc evenimentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here