Vouchere de vacanţă, mai devreme

0
1278

Operatorii de turism  din ţară cer Guvernului să distribuie voucherele de vacanţă, la începutul fiecărui an. În acest fel turiştii vor putea să profite  de perioada de înscrieri timpurii, între  lunile ianuarie şi martie. Anul acesta acordarea tichetelor de vacanţă a dus la o creştere a vânzărilor de pachete turistice cu aproape 25 la sută, cele mai multe pentru perioada estivală.

Programul prin care Guvernul a acordat anul acesta celor care lucrează la stat vouchere de vacanţă, a dus la încasări de 8 ori mai mari, în domeniul turismului, fata de anul trecut.  Datele ANAT arata că valoarea voucherelor emise în primele nouă luni ale anului a ajuns la 230 de milioane de euro.

Litoralul, muntele, zonele balneo-climaterice și Delta Dunării au înregistrat în 2018 creşteri de până la 25% faţă de anul anterior.

Voucherele de vacanţă au încurajat românii să călătorească şi au susţinut litoralul românesc în lunile ploioase şi la final de sezon ori zonele turistice mai puţin vizitate în anii anteriori.

Reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism sunt de părere  că sunt suficiente argumente pentru continuarea programului şi mai ales pentru acordarea voucherelor,  în primele trei luni ale anului.

Cei care nu au valorificat încă voucherele le pot folosi pentru vacanţe în timpul iernii şi chiar vara viitoare. Oferte pot găsi la agenţiile de turism din ţară,  dar şi la Târgul Naţional de Turism , care astăzi şi-a deschis porţile la Romexpo.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 6 =