Investiții de amploare vor fi realizate la Râmnicu Sărat din fonduri europene și elvețiene

0
1125

 

Lucrările vizează asfaltarea a 40 de străzi din cartierele mărginașe, reabilitarea a două instituții de învățământ, construcţia a 112 locuințe pentru tineri, dar și modernizarea sistemului de iluminat public.

Invitat la TV Sat, în emisiunea “Presa liberă trecere”, primarul municipiului Râmnicu Sărat, Sorin Cîrjan, a prezentat bilanțul acestui an, dar și stadiul viitoarelor proiecte de dezvoltare ale orașului. Edilul afirma că în prezent sunt aprobate proiecte în valoare de 30 de milioane de euro din fonduri europene și guvernamentale. Cele mai importante investiţii în infrastructura vizează reabilitarea de rețele de apă, canalizare și gaze, dar şi asfaltarea a 42 de străzi din cartierele Barasca, Alecu Bagdad, Şlam Râmnic și Anghel Saligny.

“Alecu Bagdad, în special, Anghel Saligny, străzi care for fi asfaltate prin aceasta axă (n.r. fonduri europene și guvernamentale). Există mai multe motive pentru care ne-am adresat acelor cartiere. Trebuie să ţinem cont că aceste asfaltări trebuie să se suprapună pe străzi care au realizate reţele de apă, canal şi eventual gaze. “ a declarat în cadrul emisiunii “Presa liberă trecere” de la TvSat primarul Râmnicu Sărat, Sorin Cîrjan.

Sorin Carjan precizează că, până în prezent, nu a fost posibilă asfaltarea anumitor străzi din cauze financiare.

La momentul acesta avem 132 de străzi neasfaltate în municipiul Râmnicu Sărat, dar cifra este foarte mare. Proiectele pe care le avem abia ne apropie undeva la 80 de străzi. Deci peste 3 ani de zile când toate străzile vor fi finalizate, tot vor fi rămas străzi neasfaltate. “ a mai spus Sorin Cîrjan, primar Râmnicu Sărat.

Un alt proiect important, cu fonduri elvețiene, în valoare de 1,34 milioane de euro, va face posibilă modernizarea sistemului de luminat public.
Ne va da posibilitatea să iluminăm în condiţii mult mai bune municipiul, şi de asemenea să reuşim să facem şi reduceri foarte mari de enegir, bineînţeles convertită în bani. Înseamnă 600.000 de lei econimie pe an, jumătate din această sumă în econimia de energie, respectiv 300.000 lei, o sumă importantă. Şi încă 300.000 de lei cu mantenata acestui sistem. “ a adăugat Sorin Cîrjan.

Alte două proiecte importante vizează reabilitarea Colegiului Naţional Alexandru Vlahuţă şi a Şcolii gimnaziale “Doctor Ilie Pavel”. Nu în ultimul rând administraţia locală va demara lucrări de amenajare a unor parcuri din cartierele mărginaşe, dotarea ambulatoriului din Spitalul municipal, reabilitarea căminului Liceului Agricol, dar şi construcţia a 112 locuinţe pentru tineri, în cartierul Costieni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

14 + = 18