Dacă v-ați  întrebat cum va fi iarnă anului 2018, trebuie să ştiţi că meteorologii au realizat primele estimări, iar veștile sunt destul de bune.

0
1174

 

În zona județului Buzău, se anunţă viscol şi ger năprasnic abia după 15 ianuarie.  Primele estimări făcute de meteorologiau fost transmise și autorităților județene pentru a fi pregătie pentru ce e mai rău.

Vara anului 2018 a fost, fără doar și poate, una atipică, cu ploi torențiale și temperaturi care au depășit 30 de grade foarte rar. Şi iarna ce urmează ar putea fi neobişnuită. Conform estimărilor făcute de meteorologi, iarna va fi lungă în acest an, din cauza unor curenți ce-și modifică traiectoria. În judeţul Buzău, gerul şi viscolul vor putea crea probleme abia după 15 ianuarie. Avertismentele meteorologilor au fost transmise şi autorităţilor pentru a fi pregătite din timp, pentru ce e mai rău.

Vremea se va răci chiar din această săptămână iar frigul va aduce lapoviţă, la munte, pe suprafeţe mari. Mai sus, pe creste, miercuri, 24 octombrie va ninge, vântul poate atinge 90…120 km/h iar zăpada va fi puternic viscolita. Joi o să fie o vreme foarte rece la munte şi vă mai ninge slab. Potrivit prognozelor, este de așteptat să ningă încă din luna decembrie, însă fără a se înregistra viscol ori ger năprasnic. De asemenea, în mod neobișnuit, fenomene extreme ar putea apărea la începutul lunii martie, când gerul năprasnic și viscolul ar putea lovi mai multe zone din Europa. Acest lucru, s-a întâmplat și în România, în acest an, pe 20 martie, când a nins viscolit timp de 3 zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 2 =