Udrea şi Bica, arestate în Costa Rica

0
1570

 

Fostul ministru al Turismului, buzoianca Elena Udrea şi Alina Bica, fostă șefă DIICOT, au fost reţinute ieri de autorităţile din Costa Rica, în baza unor mandate Interpol emise la cererea României. Cele două au fost ridicate, separat, de pe stradă, la San Jose. Ambele au fugit în Costa Rica, la începutul acestui an, înainte de a fi condamnate definitiv în dosare diferite.

Buzoianca Elena Udrea a fost reţinută ieri, în jurul orei locale 10.00, în zona Şabana Oeste, în timp ce Alina Bica a fost reţinută 4 ore mai târziu, în aceeaşi zonă. Ulterior, autorităţile au postat o înregistrare în care este prezentată reţinerea Elenei Udrea.

La operaţiunea de reţinere au participat agenţi ai Organismului de Investigaţii Judiciare din Costa Rica, din cadrul Biroului Central Naţional – INTERPOL Costa Rica, şi oficiali ai Direcţiei de Informaţii şi Securitate Naţională.

Cele două au fugit în Costa Rica înainte de a fi condamnate definitiv în dosare diferite.

Fostul ministru al Turismului, buzoianca Elena Udrea a fost condamnată definitiv pe 5 iunie de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute” pentru luare de mită şi abuz în serviciu. La 27 iunie, aceasta a fost dată în urmărire internațională.

La rândul ei, Alina Bica a primit 4 ani de închisoare cu executare pentru favorizarea făptuitorului.

România și Costă Rica nu au un tratat bilateral de extrădare. Totuși, țara din America Centrală a aderat la o convenție internațională care permite o asemenea procedură în cazul persoanelor condamnate pentru corupție.

Elena Udrea a născut recent în Costa Rica o fetiţă, iar avocatul acesteia declara că legislația nu permite separarea mamei de copilul său.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

73 + = 80