„CIUDATA ALIANȚĂ”. Mișcare stranie, în weekend, pe scena politică buzoiană.

0
960

 

Liderii locali ai ALDE, PMP şi PSRO, un partid aproape inexistent, dar cu reprezentanți în Consiliul Local Buzău, au semnat un protocol de colaborare la nivelul județului. Documentul prevede, ca punct esențial, „ridicarea nivelului de trai al cetățenilor”.

La Buzău, politica nu ține cont de principii și doctrine. Acest lucru este demonstrat de protocolul de colaborare semnat în week-end de reprezentanţii ALDE cu două formațiuni aflate în Opoziție, PMP și PSRO. Protocolul a fost semnat de către vicepremierul Grațiela Gavrilescu, președinte interimar al ALDE Buzău, senatorul Dorin Bădulescu, președintele PMP Buzău, și Silviu Roșioru, președintele PSRO Buzău.

Grațiela Gavrilescu, ministru al mediului într-o guvernare de stânga, a declarat că alianța ALDE-PMP-PSRO este menită să unească dreapta în județul Buzău. Alianța, mai spune Gavrilescu, are ca scop „creșterea nivelului de trai al cetățenilor județului Buzău”. Rămâne de văzut acum dacă, în consiliile locale municipale, orăşeneşti şi comunale, membrii alianței vor vota „împotriva” sau „pentru” proiectele inițiate de social-democrați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 2 = 12