Festivalul Filmului European, în 7 orașe

0
1096

TVSat Media Group,  parter media al evenimentului

Festivalul Filmului European, ajuns la ediția cu numărul 22,  aduce motive în plus de bucurie cinefililor pentru că se va organiza în 2018 într-un număr record de orașe: București și 7 orașe din țară. 22.FFE se desfășoară în București (7 – 13 mai), Galați (11 – 13 mai), Tîrgu Mures (18 – 20 mai), Râmnicu Vâlcea (18 – 20 mai), Timișoara (24 – 27 mai), Alba Iulia (25 – 27 mai), Iași (1 – 3 iunie) și Sibiu (1 – 3 iunie). Anul acesta, în premieră absolută, FFE ajunge în trei orașe noi: Alba Iulia, Galați și Râmnicu Vâlcea. Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene, al Biroului de Informare al Parlamentului European și EUNIC România, în parteneriat cu ambasadele, centrele și institutele culturale europene.

„Ne bucurăm că, în anul Centenarului Marii Uniri, reușim să aducem Festivalul Filmului European în mai multe locuri din România decât oricând până acum. Proiect de referință al Institutului Cultural Român, Festivalul Filmului European se desfășoară, în 2018, sub egida Anului European al Patrimoniului Cultural. Celebrăm astfel o artă încă tânără la scara istoriei – dacă ne gândim că nu demult marcam 120 de ani de la primele proiecții ale fraților Lumière – dar definitorie pentru identitatea culturală a continentului. Prin dimensiunea francofonă a programului, această ediție a FFE anticipează, totodată, Sezonul România Franța, program amplu aflat la orizont. Festivalul pe care-l itinerăm în luna mai în țară e și un bun prilej să ne amintim că, grație succeselor internaționale repurtate de cineaștii români, filmul continuă să reprezinte un domeniu fanion pentru cultura română de azi.”  – Liliana Țuroiu, președintele ICR.

Potrivit informațiilor furnizate de ICR, festivalul va debuta cu o comedie dramatică,  Au revoir là-haut / La revedere acolo sus (Franța, 2017, în regia lui Albert Dupontel), un film a cărui acțiune este plasată exact acum o sută de ani, în Franța. Ecranizare după romanul omonim al lui Pierre Lemaître, câștigător al premiului Goncourt în 2013, filmul a primit mai multe César-uri, printre care cele pentru cea mai bună regie și cea mai bună imagine (Vincent Mathias).

Spectacolul de gală este programat pentru seara de luni 7 mai, la Teatrul Național București.

TVSat Media Group este parter media al Festivalului Filmului European.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

9 + = 16